John 9:1-12

Isus vindecă un om născut orb

1În timp ce trecea, Isus a văzut un orb din naștere.

2Ucenicii Lui L-au întrebat:

Rabbi, cine a păcătuit de s-a născut orb: el sau părinții lui?
Conform învățăturii rabinice din acea vreme, răsplata și pedeapsa erau proporționale cu meritele și greșelile oamenilor sau ale părinților lor.


3Isus a răspuns:

‒ N-a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
4Cât este zi, trebuie să lucrăm lucrările Celui Ce M-a trimis. Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. 5Cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii.

6Și zicând acestea, a scuipat pe pământ, a făcut niște noroi din scuipat și l-a pus pe ochii orbului. 7Apoi i-a zis: „Du-te și spală-te în bazinul Siloamului!“. Tradus, Siloam înseamnă „Trimis“. El s-a dus, s-a spălat și s-a întors văzând. 8Vecinii și cei care-l văzuseră mai înainte, pe când era cerșetor, se întrebau: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?“. 9Unii ziceau: „El este!“. Alții ziceau: „Nu, dar seamănă cu el!“. Iar el zicea: „Eu sunt!“.

10Prin urmare, l-au întrebat:

‒ Cum ți-au fost deschiși ochii?

11El a răspuns:

‒ Omul Acela, Căruia I se zice Isus, a făcut noroi, mi-a uns ochii și mi-a zis: „Du-te la Siloam și spală-te!“. Așa că m-am dus, m-am spălat și apoi am putut vedea.

12Ei l-au întrebat:

‒ Unde este Omul Acela?

El a răspuns:

‒ Nu știu!

Copyright information for RonNTR